Cristi avea un stil unic de a folosi fluierul, stiai ca el e arbitru fara sa il vezi, doar ascultand semnalul acustic. Cristi era imprevizibil, zambea cand lua o decizia si mergea calm, agale, spre locul abaterii…ba le mai spunea jucatorilor: “te-am vazutttt….”. Arbitrajul era pasiunea lui, punea suflet cum nu pun altii in ligile superioare. Imi spunea: “nu o sa renunt niciodata la arbitraj”.
Pe Cristi il gaseai iarna, in pauza competitionala, la -15 grade Celsius sus la Platou alergand; rar, foarte rar i se mai alatura vreun coleg. Ca sa faci asa ceva iti trebuie pasiune si putina nebunie.
In 2016 cineva a decis ca trebuie sa arbitreze mai sus…de atunci, prietenii lui (Aurelian si compania) ii evoca amintirea printr-un memorial anual care aduna aceeasi oameni, oameni care l-au iubit si l-au respectat. Noi, “Fair Play Mures” suntem onorati sa participam an de an, si o vom face mereu, pentru Cristi.