Dragi prieteni, mulți nu știți de când, de ce, cu ce scop, până când o sa organizăm “Cupa prieteniei”.
Totul a pornit în anul 2015, atunci când noi, „Echipa Fair Play Mureș”, am fost invitați la primul turneu de sală în Ungaria, la Zalaegerszeg. Participarea noastră s-a realizat pe baza prieteniei de o viața dintre Cseh Gabor (cel care a crescut și educat sute de arbitri mureșeni) și Józsi György (președintele Asociației Județene de Fotbal Zala). Am câștigat atunci turneul și am decis că trebuie să dăm continuitate acestei prietenii, să dăm consistență unei relații sănătoase, să oferim ce primim, „să fim Fair Play”.
În vara anului 2016 am organizat prima ediție a „Cupei Prieteniei”, o ediție la care au participat doar 4 echipe (A.J.F. Zala, Pressing Târgu Mureș, E-on, Fair Play Mureș) …. atunci am văzut că se poate. Am crescut de la an la an, ne-am implicat cu toții, tot mai mult, deoarece, pentru noi, era importantă prietenia și RESPECTUL. Am ajuns anul acesta la ediția a V-a, am crescut continuu, avem alături de noi parteneri care ne sustin necondiționat, de fiecare dată. De ce fac asta partenerii noștri? … pentru că ei cred în noi, pentru că ei cred în Fair Play, pentru că ei cred într-un fotbal curat, pe care noi am demonstrat că îl putem face mai bun.
Prietenilor noștri, celor care au participat la aceste Cupe, le spunem că vom continua munca, că ii așteptăm în fiecare an și că, pentru noi, este o onoare să fim împreună.
Decernam la fiecare turneu:
- Trofeul „Czego Ildiko” pentru cel mai fair play jucator
- Trofeul „Cristian Tatar” pentru cel mai bun jucator
Au participat pe parcursul acestor ediții:
- A.J.F. Zala
- Arbitri Bistrița-Năsăud
- Arbitri Bihor
- Arbitri Alba
- Arbitri Cluj
- Arbitri Sibiu
- Arbitri Harghita
- Arbitri Suceava
- SportLife
- Academica Transilvania
- Prietenii lui “Cristian Tătăr”
- S.M.U.R.D. Mureș
- E-on
- Pressing Târgu Mureș
Vă muțumim tuturor și vă așteptăm cu drag în 2023!